In SUA regulile educatiei si invatamantului sunt stabilite la nivel de stat federal, si nici astazi nu exista reguli generale, care ar fi valabile in mod uniform in intreaga tara. Cu toate acestea statele federale sunt interesate din ce in ce mai mult in marirea numarului studentilor straini. Astfel, chiar daca obtinerea vizei de intrare in tara e dificila, in ultimii ani SUA e populara in randul acelora, care vor sa invete limba, sau vor sa participe la un curs profesional in strainatate.

Trebuie subliniat insa, ca taxele scolare pentru studentii straini sunt intotdeuna stabilite de institutia aleasa, preturile fixate de scoli sau statele federale fiind foarte diferite.
In America insa invatamantul, la fel ca si in orice tara, e un sector foarte strict supravegheat, astfel institutiile de tip "Community College" sau "Institute" sunt nu numai inregistrate, dar trebuie sa corespunda si cerintelor formulate de guvernul local. Aceste masuri la prima vedere par foarte severe, dar apara in primul rand interesele acelora, care vor sa studieze in scoli de limbi tip "Business School" ori "College" conduse de persoane particulare.
| Sistemul scolar |
Sistemul scolar american se bazeaza pe invatamantul de 12 clase, ultimele 4 clase sunt clase liceale. Cursurile incep la ora 7.30, si se termina la 3. Dupa masa sunt activitati facultative ca baseball, desen, conducere auto, informatica, foto etc. In America elevi nu primesc note, ca la noi, dar la sfarsitul semetrului primesc in scris rezultatele obtinute. |
Invatamantul superior in America |
Invatamantul superior din America prezinta diferente mari in comparatie cu invatamantul european. Cu raspandirea sistemului de Bologna cele doua sisteme educationale chiar si asa au diferente mari.
Elevii care au terminat in Romania (sau sunt la facultate insa n-au primit diploma inca) in SUA vor continua studiile la nivelul undergraduate.
|

Institutiile de invatamant pot fi de tipuri si nume diferite, dar in majoritatea cazurilor sunt impartite in doua grupuri.
Community, Technical si Junior Colleges
Detalii importante despre aceste institutii:
- ofera atat pregatire generala cat si profesionala
- perioada studiilor este de 2 ani
- certificatul obtinut: Associate Degree (A.A., Associate of Arts si A.S., Associate of Sciences)
- conform cursurilor efectuate (terminal sau academic), certificatul poate fi definitiv astfel fiind dovada terminarii cursurilor, sau certificat care-ti permite continuarea cursurilor in institutii de 4 ani (pentrul anul 3 sau 4).
Four-year Colleges, Universities
Detalii importante despre aceste institutii:
- cele 2 denumiri pot fi schimbate: college poate fi institut independent, sau ca parte a unei universitati
- perioada studiilor este de 2 ani
- certificatul obtinut: Bachelor's degree (B.A., Bachelor of Arts - B.S., Bachelor of Science)
|
|
Acestea sunt deci institutiile care ofera pregatire profesionala, studii superioare, unde studentii primesc educatie profesionala si practica.
In licee, universitati studentul urmeaza studii superioare universitare in domeniul stiintelor naturale si in domeniul stiintelor umane. La inscriere alege o materie principala ceea ce arata si orientarea profesionala. Avantajul invatamantului undergraduate college este faptul ca ofera diferite domenii de invatamant, si daca te inscrii la aceste cursuri, decizia privind profesia finala poate fi mai usoara.

Studii 'Graduate'
In invatamantul superior american expresia 'graduate' inseamna acelasi lucru ca si studiile postgraduale in Romania, adica iti poti continua studiile doar daca deja ai un grad, adica o diploma. In ceea ce priveste SUA te poti inscrie la un program graduate daca:
· dupa patru ani de liceu ai urmat cursuri undergraduate, ai obtinut gradul Bachelor's sau o adeverinta echivalenta.
Exista domenii stiintifice, unde cursurile de nivelul graduate iti ofera o calificare profesionala sau un grad (ca de exemplu stiinte juridice si studii medicale), dar in majoritatea cazurilor studiile postgraduale ofera un grad stiintific.
Fiindca scopul studiilor americane undergraduate este formarea cunostintelor de baza atat pentru obtinerea unui job, cat si eventual, pentru urmarea cursurilor postgraduale, studiile graduate nu sunt legate in mod neaparat de materia principala aleasa in prealabil de student.

Dupa Bachelor's se poate obtine primul nivel postgradual cel de Master's . Durata studiilor este de obicei 2 ani. Cele mai generale sunt cursurile de Master's Degree, adica MA (Master of Arts) - sectia humana, si MS (Master of Science), - pe sectia stiintelor naturii. Sunt si grade profesionale Master's de ex.: MEd, Master of Education (educatie), MBA, Master of Business Administration.
Studiul cu gradul stiintific cel mai inalt este cel de Doctor's Degree, PhD.
Pentru a atinge acest nivel este necesar un studiu stiintific de 3-7 ani, dupa terminarea studiilor, Master's. In cazuri exceptionale, cand studentul are niste rezultate speciale, mai ales in domeniul stiintelor naturale.
Din cele mentionate mai sus rezulta ca studentii care au terminat acasa un studiu universitar de 4-5 ani, se pot prezenta la orice program master's din SUA.
Diplomele universitatilor din America sunt deosebit de valoroase, reputatia lor este mare, si in cazul in care diploma este obtinuta intr-una dintre universitatile cu bun renume, este recunoscuta in intreaga lume, si cum se zice in America "meal ticket for a lifetime", adica inseamna garantie de consacrare pentru o intreaga viata.

Nu este intamplator ca in topul universitatilor cele mai consacrate, cele americane ocupa cele mai bune locuri.
Putem afirma fara ezitare ca, universitatile din aceasta tara, calitatea profesorilor, posibilitatile de cercetare, valoarea diplomelor universitare sunt printre cele mai bune din lume.
|
|